Dăruiesc ziua mea pentru viitorul Cabanei Urlea, un proiect din suflet

        2019! Un an care se anunță foarte greu dar, în același timp, ar putea fi unul din cei mai frumoși din viața mea de montaniard. Ar putea reprezenta împlinirea unui vis, și anume reconstrucția Cabanei Urlea.

        Acum câțiva ani, scriam un artilol destul de trist pe carpati.org…nu vă dau un link, o să pun întreg textul aici pentru a-l putea citi mai ușor. E lung dar dacă îl parcurgeți integral, o să înțelegeți cu atât mai bine gestul și motivația acestuia:

     Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la ceea ce reprezinta  "URLEA", la simțămintele ce le răscolește în suflet, la gândurile și amintirile ce mă incearcă, știind situația prezentă, parcă mi se blochează degetele pe tastatură, mă încearcă un sentiment de pustietate interioară și tristețe de nedescris, nu îmi vine să mai spun nimic deși ar fi atît de multe de spus...      Urlea  fost prima cabana alpină la care am ajuns acum mulți ani și a rămas  cea mai mare dragoste în peisajul cabanelor din Făgăraș, pe principul prima dragoste nu se uită niciodată. Acolo am văzut prima dată ce înseamnă un traseu montan, mi s-au dat primele lecții referitoare la regulile muntelui, acolo am cunoscut oameni minunați cu care am menținut legătura de-a lungul anilor și imi sunt și acum prieteni dragi, acolo am văzut prima dată ce înseamnă atmosfera de cabană așa cum era odata și, din păcate, rar o mai gasesti în prezent, acolo am ascultat primele povești și legende despre munte,  pe scurt, ACOLO AM ÎNCEPUT SĂ IUBESC MUNTELE!    

     Nu pot uita serile liniștite petrecute lânga vatra unui foc de tabăra sau la gura sobei, în care nea Costică (Dumnezeu să-l odihnească in pace!) ne povestea istoria cabanei și aventurile sale pe crestele Făgărașului. Și acum țin minte cu câtă pasiune ne povestea de unde vine denumirea unui vârf sau a unui traseu, cu câtă daruire și grijă ne dădăcea la plecarea în trasee și cum ne certa atunci când ne abăteam câtuși de puțin de la regulile nescrise ale muntelui.

     Atunci am aflat că pe vremea când țara noastră era încă ruptă în bucațele, fiecare cu altă stăpânire, pe locul unde e situată azi cabana era un post de observație al granicerilor austro-ungari care au profitat de atunci de variantele exceptionale ale zonei și le-au exploatat în interes propriu. Ruta care acum se numește traseu pe Valea Pojortei era un cunoscut drum de trecere între Transilvania și Țara Românească, utilizat nu de cetățenii onesti care își vedeau de treburile lor pașnice sau războinice, ci mai ales de cei certați cu legile de atunci, traficanți sau hoți care se refugiau dintr-o parte în alta a graniței, funcție de faptele ce le săvârșeau în una sau cealaltă dintre provincii. Și în prezent, în limbajul cunoscătorilor zonei, traseul de pe Valea Pojortei, cu continuare pe fundul văii și trecerea spre sud, se numeste "Plaiul Hoților". E doar o istorioara auzită atunci care mi-a rămas în memorie și am plăcerea să o relatez tuturor, fiind conștient că puțini au auzit de Plaiul Hoților și chiar mai puțini știu de unde se trage această denumire.

     Îmi aduc aminte de întâlnirile ce se organizau la cabană, (balul bujorilor, onomastica vreunuia dintre cabanieri, etc) cu participarea a 200 de oameni ai muntelui, de noptile nedormite în jurul focurilor de tabără, de oboseala cruntă ce o simțeam în oase după turele nebune în zonă, raceala apei din Valea Brezei ce ne primenea și căldura ce o simțeam în suflet văzând bucuria și omenia cu care cabanierii ne răsfățau și cabana care ne aduna ca un magnet, primitoare și caldă.

     Din păcate, cu privire la bătrâna Urlea rămân doar amintirile. Pe de o parte, mă încearcă sentimentul că am avut norocul de a prinde acele vremuri și am amintiri adânc întipărite care nu se vor sterge niciodată. Că am trăit perioada cand Urlea era un punct de atracție pentru mulți montaniarzi din țara noastră și de peste hotare. Cand Urlea era cabana la care visam cu toții.

     De cealalta parte, atârnă greu sentimentul deșertăciunii, știind că în prezent, acel leagăn al culturii și educației montane, este părăsit, vandalizat și pe punctul de a se ruina. Și nu putem face nimic!  Mă chinuie gândul că peste ani, de-oi fi sănătos, în loc să imi duc copilul la Urlea, să îi arăt unde a fost tati prima dată pe munte, unde s-a îndrăgostit de munte, unde a invățat ce înseamnă muntele și a învățat să îl respecte, în loc  să vadă o cabană adevărată, să trăiască și el acolo prima experiență montană și să perpetuăm niște tradiții și obiceiuri ale muntelui, o să îi arăt niște fotografii de arhivă și o să îi povestesc doar ce a fost, începând cu tragicul, în acest caz: a fost odată ca niciodată... fiindcă eu, personal, nu văd viitorul.

        Din păcate, asta s-a întâmplat în 2017 când, ducănd juniorul în prima lui tură la Urlea, nu a văzut decât ruine….

        Anul 2018 a reprezentat reînvierea speranțelor, după ce dragii mei prieteni de la Asociația Poveștile Carpaților, oameni dedicați trup și suflet muntelui, au reușit să cumpere acea ruină pentru a reconstrui cabana și a o reda turiștilor.

        Nu vor putea face acest lucru singuri și le garantez că nu sunt singuri în acest proiect! Sunt ferm convins că majoritatea îndrăgostiților de munți vor contribui la realizarea acestui vis, atât prin muncă voluntară la acțiunile care vor urma de ecologizare a zonei și de reconstrucție a cabanei, dar și prin asigurarea unui suport financiar, în măsura posibilităților fiecăruia.

        Este un proiect minunat  pentru  un loc minunat care merită din plin să retrăiască gloria din trecut!  

Drept urmare, m-am angajat de la început să susțin reconstrucția Cabanei Urlea prin toate mijloacele de care dispun și vă invit și pe voi, prieteni montaniarzi sau simpli iubitori de frumos,  să vă arătați susținerea iar anul acesta să îmi faceți cadou o donație pentru acest proiect.  

        Nu este numai o investiție pentru noi, este mai ales pentru cei care vin după noi…!!!

        Din acest motiv anul acesta Donez ziua mea de naștere proiectului "Cabana Urlea, împreună redeschidem poarta estică de acces spre Creasta Făgărașului" derulat de Asociația Poveștile Carpaților.  

        Vă mulțumesc și am încredere că împreună vom reuși! Este o șansă unică pe care nu o putem rata!