Donez ziua mea de naștere pentru Cabana Urlea - Legendele Făgărașului continuă

 

Cristina Stanciu Asociatia Povestile Carpatilor

100% Complete
1,535 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
15
Donații
Vreau să fac o donaţie!

În urmă cu 8 ani organizam prima tură în cadrul comunității carpati.org, iar în această primă tură am ales să parcurgem jumătatea estică a Crestei Făgărașului, de la Bâlea la Plaiul Foii. În această tură am avut ocazia să admir din Creasta Făgărașului azuriul lacului Urlea, încercând să ajung cu privirea spre Poiana Curmăturii ce știam că adăpostește o legendă vie - Cabana Urlea, cea mai îndrăgită cabană din Făgăraș, leagăn al cântărilor de odinioară și al poveștilor de neuitat. 

Abia în luna iunie a anului trecut am organizat prima tură la Urlea, am pășit pentru prima dată în Poiana Curmăturii de la cabana Urlea unde parcă întreaga natură m-a îmbrățișat și sărutat în miresmele dulci de vară. M-am îmbătat în parfumul ierbii proaspete și mi-am promis că mă voi întoarce să reînvii povestea...E ceva absolut magic aici. Îmi amintesc cum priveam întreaga poiana din spatele cabanei, fascinată de măreția orizonturilor, putând parcă să zbor către toate cele patru zări. Prin fața ochilor se derulau încet parcă frânturi din trecut, oameni veseli cu rucsaci în spate zburdând prin poiană sau savurând în tihnă un ceai aburind în dezmierdarea soarelui....Și-apoi o voce ce parcă mă ținea de mână șoptindu-mi "mai rămâi, te rog rămâi" ... toate acestea erau acolo, precum o magie atât de dulce și frumoasă, căreia nu i-am putut rezista.

La o lună după această întâlnire Cabana Urlea avea să fie cu acte în regulă parte din sufletul meu, devenindu-i astfel protector și luându-mi angajamentul ca prin Poveștile Carpaților să o readucem la viață și să o reintroducem în circuitul turistic al munților Făgăraș.  

De ce ... Cabana Urlea? 

* Pentru că orice turist cu drag de munte îsi dorește să aibă în palmares Creasta Făgărașului cu ale sale vârfuri de peste 2500m, iar dacă vrei să parcurgi partea cea mai spectaculoasă a crestei de la Est la Vest o începi de la Cabana Urlea.

* Pentru că Urlea reprezenta până în 2005 cea mai veche cabană funcțională din munții Făgăraș, construită de oameni de munte pentru oamenii de munte, așa că această emblemă a munților Făgăraș merită să fie readusă la viață.

* Pentru că zona estică a munților Făgăraș este bogată în povești și obiective naturale ce așteaptă să fie descoperite de cât mai mulți turiști de pretutindeni, iar cu o noapte de cazare asigurată în inima munților va fi mult mai ușor de explorat.

* Pentru că avem nevoie să descoperim sentimentul de libertate și relaxare, iar Cabana Urlea este situată în cea mai întinsă poiană de altitudine, înconjurată de văi sălbatice și creste semețe, astfel că aici activitățile în aer liber vor aduce un plus de sănătate și bună dispoziție drumețului venit din poluarea orașelor pentru o gură de aer proaspăt de munte.

Nu ți se pare suficient? Mai am și alte motive, dar să îți spun și cireașa de pe tort - cabana Urlea va fi reconstruită într-o manieră ecologică la standardele cabanelor de munte din străinătate, pentru că avem o țară minunată pe care merită să o promovăm cum se cuvine, fiind în același timp prietenoși cu mediul înconjurător.

De asemenea, deoarece dorim să venim în sprijinul generațiilor viitoare, la cabană vor fi organizate evenimente de educație ecologică și montană, evenimente culinare și cultural-artistice, atât pentru tinerii cu posibilități materiale cât și pentru cei din zone defavorizate, promovând astfel un stil de viață mai sănătos și o redescoperire a valorilor naturale. Copil fiind, păduri cutreieram... 

Pentru a realiza acest vis am nevoie să-mi fiți alături și împreună să readucem la viață o legendă, pentru noi cei de acum și pentru toți cei ce ne vor urma pașii mai departe. 

În ultimii ani cel mai mult mi-am dorit să creez amintiri frumoase pentru suflete frumoase, prin toate turele pe care le-am organizat și acțiunile pe care le-am desfășurat, considerând că aceste daruri nu ni le va putea lua nimeni vreodată și prin ele vom putea fi mai liberi și mai fericiți cu fiecare pas din poveste. 

Anul acesta vă învit pe toți cei ce mi-ați fost și îmi sunteți în continuare alături, prieteni, amici, cunoscuți, colegi de ture sau simpli iubitori de natură și frumos, să donați în dar de ziua mea pentru viitorul Cabanei Urlea, să faceți parte din această poveste și împreună să scriem o filă de istorie în cartea munților - Cabana Urlea, împreună redeschidem poarta estică de acces spre Creasta Făgărașului! 

Vă mulțumesc!

Cu drag,

Criss

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Scopul nostru este de a ajuta oamenii si comunitatile care sustin si incurajeaza turismul din Carpati sa fie practicat in conditii cat mai bune, de a creste beneficiile practicarii turismului montan cat si bucuria turistilor veniti sa isi petreaca timpul liber intr-un cadru natural cu peisaje unice si aer curat, departe de agitatia si poluarea oraselor.

Proiectul "Cabana Urlea, impreuna redeschidem poarta estica de acces spre Creasta Fagarasului" are ca scop refacerea cabanei Urlea din Muntii Fagaras si reintroducerea acesteia in circuitul turistic. 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

15 Donații

10 Apr 2019
Hug and Happy Birthday !
13 Mar 2019
Mult succes! Cand crezi in ele, visurile devin realitate!
13 Mar 2019
08 Mar 2019
08 Mar 2019
O cico pentru tine și restul pentru cabana
08 Mar 2019
08 Mar 2019

LaUrlea

150 RON
La multi ani frumosi si senini! :) Succes cu cabanuta de vis. Te pup si te imbratisez
08 Mar 2019
La multi ani!
08 Mar 2019
La mulți ani și mult succes!
08 Mar 2019
La multi ani ! Sanatate si fericire ! Abia astept sa beau o bere la cabana asta !!
08 Mar 2019

Cris Mac

100 RON
Inca doua beri pentru salvarea cabanelor! :-)
02 Mar 2019

Anonymous

75 RON
02 Mar 2019

Cris Mac

50 RON
27 Feb 2019

Anonymous

50 RON
:)
27 Feb 2019
Cristina Stanciu : Asociatia Povestile Carpatilor
Donez ziua mea de naștere pentru Cabana Urlea - Legendele Făgărașului continuă